• Inapoi la site

Sincron Imobiliare Blog

Se schimbă ”Prima Casă”

0
  • by Nață Adrian
  • in Agenții Imobiliare · Prima Casă
  • — 26 aug., 2019 at 1:16 pm

Programul ”Prima Casă” devine ”O casă, o familie”, cel mai probabil începând cu anul următor.

Conform proiectului de ordonanță care se află în dezbatere, vor fi aduse câteva modificări, poate cea mai importantă fiind că se vor plafona veniturile pe care le are solicitantul până la maxim 4500 de lei, inclusiv cumulate, dacă beneficiarul este căsătorit. Pentru familii cu unul sau mai mulți copii, veniturile maxime pe care le are beneficiarul nu trebuie sa depășească 7000 de lei.

De asemenea o modificare importantă va mai fi ca beneficiarul nu va mai avea dreptul să dobândeasca individual sau în devălmășie mai mult de jumătate, inclusiv, dintr-o alta proprietate situată într-o zonă urbană, exceptând cazul în care o moștenește. În situația asta, beneficiarul va avea la dispoziție 12 luni ca să ia o decizie: ori înstrăinează proprietatea dobândită după ce a beneficiat de Program, ori nu va mai avea beneficiile programului ”O casă, o familie”. Înțeleg de aici că beneficiarul va putea face speculații, dacă de la momentul dobândirii celei de-a doua proprietăți până la momentul înstrăinării acesteia, n-au trecut mai mult de 12 luni, au lăsat astfel o portiță în lege.

Beneficiile sunt importante mai ales pentru familiile cu copii: un copil, 0,5 pp mai puțin la dobândă; doi sau mai mulți, 1 pp. Subvențiile sunt verificate anual și sunt condiționate de încadrarea în veniturile nete lunare de mai sus, respectiv 7000 de lei venituri maxime. De asemenea beneficiarul Programului nu trebuie să aibă întârzieri la plata ratelor până în ultima zi a anului în care benefciază de dobânda redusă. Cu alte cuvinte, poți să-ți achiți restanțele până în preziua în care faci cererea către Fondul de Garantare, pentru a beneficia astfel de reducerea la dobândă. Încă o condiție va fi ”înrolarea beneficiarului Programului în spațiul privat virtual (SPV)”, practic să aibă cont virtual ANAF. Celelalte avantaje, cum ar fi reducerea de 30% la onorariul notarului, costuri zero pentru intabularea ipotecii în ANCPI, precum și lipsa autentificării Contractului de Ipotecă (un cost care la creditele ipotecare normale e de măcar 1000-1200 de lei), rămîn neschimbate și nu sunt condiționate în vreun fel.

Prețul maxim de achiziție va crește la 70.000 Euro, inclusiv pentru blocurile vechi, avansul rămâne de 5%, iar beneficiarul va accesa prin Program maxim 95% din prețul de evaluare, nu mai mult de 95% din prețul la care se va achiziționa imobilul. Interdicția de înstrăinare rămâne aceeași, 5 ani de la dobândire.

Nu cred că va afecta prea mult piața, nu cred că cererea va scădea, mai ales ca în ultimele 12 luni, deși s-au vândut prin intermediul agenției noastre aproximativ 40 de apartamente în bloc, niciunul dintre ele n-a fost achiziționat cu ”Prima Casă”. Chiar acum sunt în discuție cu cineva pentru un apartament mai ieftin, de 37.500 Euro, pe care vrea să-l achiziționeze cu credit Prima Casă, dar nu va fi afectat de noile modificări. Ar fi primul pe care-l vindem astfel de mai bine de un an.

Share

Tags: Condiții O casă O familieO casă o familiePlafoane venituri maximePrima Casă 2019Se schimbă Programul Prima Casă

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Previous story Scad prețurile în imobiliare?
  • Next story Târgul Național Imobiliar de azi până duminică la Casa Poporului
  • Articole recente

    • De ce nu vor scădea prețurile
    • Cum se calculează impozitul pentru un apartament în sectorul 3
    • Impozitul crește și în 2027
    • Salariile mici și dobânzile mari nu fac casa bună în imobiliare
    • Spot pentru încurajare și conștientizare auzit la radio:
  • Comentarii recente

    • Alin Luis Sutac la Cum pot să vând un apartament cumpărat cu „Prima casă”? Cum obțin acordul pentru vânzare eliberat de Fondul de Garantare (FNGC-IMM)?
    • Nață Adrian la Cum pot să vând un apartament cumpărat cu „Prima casă”? Cum obțin acordul pentru vânzare eliberat de Fondul de Garantare (FNGC-IMM)?
    • Luis Alin Sutac la Cum pot să vând un apartament cumpărat cu „Prima casă”? Cum obțin acordul pentru vânzare eliberat de Fondul de Garantare (FNGC-IMM)?
    • Impozitul crește și în 2027 | Sincron Imobiliare Blog la Salariile mici și dobânzile mari nu fac casa bună în imobiliare
    • Lucian la Cum pot să vând un apartament cumpărat cu „Prima casă”? Cum obțin acordul pentru vânzare eliberat de Fondul de Garantare (FNGC-IMM)?
  • Arhive

    • februarie 2026
    • ianuarie 2026
    • octombrie 2025
    • septembrie 2025
    • august 2025
    • iulie 2025
    • martie 2025
    • februarie 2025
    • ianuarie 2025
    • octombrie 2024
    • iulie 2024
    • iunie 2024
    • mai 2024
    • aprilie 2024
    • februarie 2024
    • mai 2023
    • ianuarie 2023
    • septembrie 2020
    • martie 2020
    • februarie 2020
    • decembrie 2019
    • octombrie 2019
    • august 2019
    • iulie 2019
    • iunie 2019
  • Categorii

    • Agenții Imobiliare
    • ANCPI
    • Avizier
    • Blocuri cu risc seismic
    • Cum lucrăm
    • Evaluarea
    • Evoluția prețurilor
    • Închirierea
    • la notariat
    • La târg
    • Negocierea
    • Păreri de agent
    • Pregătirea actelor
    • Prima Casă
    • Procură notarială
    • Promovare
    • Radiere ipotecă
    • Sector 3
    • Statistici Imobiliare
    • Vânzarea
    • Vizionarea

© Copyright 2026 Sincron Imobiliare Blog. Typegrid Theme by WPBandit.