Notarul, prezență generoasă la TNI
0
Generoasă pentru cumpărător, desigur.
Camera Notarilor Publici București recunoaște cu jumătate de gură că e părtinitoare: „Ghidul cumpărătorului informat – Ai găsit o casă? Nu te baza pe ce spun prietenii sau ChatGPT! Consultă gratuit un notar la Târgul Național Imobiliar!”. Ceea ce e foarte firesc. Notarul verifică, obține și redactează acte în interesul cumpărătorului. E plătit de cumpărător și se află în serviciul acestuia.
Mai departe însă aflăm că tot notarul „protejează interesele părților”. Cum ar putea o autoritate aflată în serviciul unei părți, remunerată doar de această parte, să protejeze interesele și celeilalte părți cu care aceasta se află într-un vădit conflict (de interes)?
Cum ar putea fi imparțială verificarea documentelor de proprietate? De ce îi solicită de regulă altele în plus vânzătorului dacă protejează și această parte? De ce nu solicită din arhivele colegilor notari publici aceste documente și îi pun pe vânzători pe drumuri?
De ce refuză să solicite la DITL certificatele fiscale?
De ce în primul draft transmis predarea se face astăzi, dar încasarea se face în termen de? De ce nu condiționează predarea de încasarea prețului în oricare draft?
De ce nu transmite întotdeauna băncii creditoare notele de înregistrare de la Cartea Funciară pentru intabularea ipotecii și a noului proprietar?
De ce contul vânzătorului e trecut în fiecare act, iar cel al cumpărătorului nu? Mai ales, de ce cumpărătorul nu îi prezintă vânzătorului (sau măcar notarului) un extras de cont care dovedește că are banii necesari pentru plata prețului?
De ce în același act există penalități pentru nepredare la termen dar, pentru echitate, nu sunt penalități și pentru neplată la termen? De ce nu găsim termene cu penalități pentru schimbarea contractelor de la utilități?
De ce îi solicită vânzătorului declarație că a încasat prețul atâta vreme cât legea nu obligă, iar contractul de vânzare îi dă dreptul cumpărătorului să solicite băncii dovada că s-au încasat
(art. 1504 din Codul civil)? Și dacă o solicită, deși nu e necesară, de ce pune prețul acesteia în sarcina vânzătorului când „cheltuielile plăţii sunt în sarcina debitorului” (art. 1498 din Codul civil)?
De ce nu e prezentă în oricare contract de vânzare posibilitatea rezoluțiunii unilaterale de câtre vânzător în situație de neplată conform art. 1550 și 1552 din același Cod civil? (mai multe despre acest pact comisoriu aici)?
De ce să te promovezi ca imparțial protejând ambele părți când în mod evident și firesc te afli numai în serviciul uneia?