„Agenții imobiliari, niște bișnițari, ce nevoie am de ei?”
0În urmă cu mai bine de 10 ani, când m-am apucat de meseria asta, cei mai mulți dintre cei pe care îi contactam în vederea unei colaborări cu agenția imobiliară nici nu voiau să audă, ”ce nevoie am de tine? Mă descurc singur.”, asta dacă nu îmi închideau direct telefonul în nas. Multe dintre ofertele din piață promovate direct de proprietari aveau mențiunea clară: ”Exclus intermediari!!!, Nu colaborez cu agenții imobiliare!!!”. A fost o perioadă cred că și mai grea înainte, dar n-o cunosc. Apoi, odată cu venirea crizei, proprietarii au devenit mai interesați de colaborare, proprietățile lor nu se mai tranzacționau atât de ușor, aveau nevoie de ajutor și colaborau mult mai ușor. Dar tot nu erau convinși de ajutorul pe care li-l ofeream și încercau tot felul de tertipuri ca să nu plătească comisionul sau să negocieze până la aproape nimic. Se întâmplau cazuri când proprietarii pasau bilețele cu numărul de telefon celor cu care făceam vizionare, pentru a-i contacta aceștia ulterior, ca să ocolească astfel plata comisionului. Contractele de prestări servicii le semnau foarte greu, poate un sfert din cei la care mergeam pentru a le evalua și fotografia proprietatea.
În ultimii câțiva ani, tot mai mulți din cei interesați de colaborarea cu o agenție imobiliară au înțeles serviciul care li se oferă și contactează direct agenția. Mare parte dintre ei preferă de-acum să lase cheile agentului (semnăm un contract, întocmim un proces verbal de predare-primire), fiind astfel scutiți de toate durerile de cap. Mai puțini dintre ei, dar există, împuternicesc agenția noastră prin procură notarială să se ocupe de absolut tot ce implică tranzacția, așa că nu mai necesită nici măcar prezența lor la întocmirea actelor.
Volumul de construcții noi crește în continuare, așa că nevoia de agent imobiliar e și ea în creștere, ca și pretențiile potențialilor clienți care vor de-acum servicii mai bune.