O nouă vânzare realizată prin procură de agenția noastră
0Am încheiat de curând vânzarea unui apartament prin procură lăsată de către vânzător pentru agentul imobiliar.
*Într-un articol anterior explicam cum ar trebui să procedați dacă vreți să împuterniciți agentul pentru vânzarea unei proprietăți. Articolul este aici. Veți găsi acolo și un model de procură pe care îl puteți copia și folosi la consulate/ambasade ale României; e verificat, am semnat pe acest model.
La începutul lunii ianuarie am fost contactat pe mail de către o doamnă proprietar aflată în SUA care spunea că va vrea să vândă un apartament în București, urmând să ajungă în țară la sfârșitul lunii. Decizia de a mă contacta a venit în urma recenziilor agenției noastre din Google Maps, așa cum mi-a spus chiar în primul mail.
Am deschis discuția și am continuat în legătură cu actele necesare și procedura care va urma când vom găsi cumpărătorul. Întreba dumneaei dacă va trebui să vină apoi din nou în România sau poate semna digital ori prin procură notarială. Digital nu se poate, să vină încă o dată în România nu voia (probabil zborul lung, costuri mari, timp pe care nu-l avea), așa că cea mai bună variantă a rămas împuternicirea prin procură autentificată notarial. Fiind însă plecată de mai mult timp și rude în țară nemaiavând, a întrebat dacă poate folosi un avocat sau o firmă de avocatură și dacă îi pot face o recomandare. I-am răspuns că nu am să recomand pe cineva în sensul acesta și că, atunci când am mai avut astfel de cazuri în trecut, vânzătorul a lăsat procură vreunei cunoștințe sau chiar mie în câteva rânduri. Discuția s-a încheiat urmând să ne vedem când ajunge în țară pentru evaluarea prețului apartamentului.
La sfârșitul lunii ne-am întâlnit, am făcut evaluarea și am convenit prețul, dânsa luând decizia de a-mi lăsa mie procură pentru a mă ocupa de tot ce implica această tranzacție, inclusiv semnarea finală a contractului de vânzare. Între timp am verificat și actele și am intabulat folosința terenului aferent blocului, odată cu semnarea procurii în fața notarului.
Spuneam în articolul anterior precizat mai sus că e important ca în procură să fie trecut un preț minim agreat de proprietar sub care apartamentul să nu se poată vinde. Am stabilit aici 70.000 de Euro (în echivalent USD), iar promovarea s-o începem la 80.000 de Euro.

Clienta noastră a plecat înapoi în SUA și eu m-am ocupat de promovare și vizionări; am făcut între timp Certificatul Energetic, unele plăți pentru facturile care au mai sosit (întreținere, CATV); am și găsit un prim potențial cumpărător interesat care a făcut o ofertă bună, însă, blocul fiind încadrat în categorie de urgență – U3 (lucru știut și discutat cu proprietarul încă de la evaluare – de unde și prețul mai mic decât piața; fapt de care era informată fiecare persoană interesată de acest apartament la vizionare sau înainte), banca a refuzat să-i acorde credit ipotecar; am scăzut apoi prețul în promovare la 77.500 (convenit cu vânzătoarea înainte de a o face); vizionări, oameni care refuză să cumpere din cauza acestei urgențe, de cumpărător cu credit aproape nu poate fi vorba.
Până la urmă am găsit un cumpărător cu cash (transfer cont – cont, fără a implica credit bancar) care a trecut peste acest impact psihologic de a cumpăra un apartament încadrat în U3 (în fapt, toate blocurile cele vechi ar trebui expertizate și încadrate în clasele de risc corespunzătoare; cele care nu sunt încadrate sunt astfel doar pentru că nu au fost expertizate încă), a ofertat și am bătut palma la 80.200 USD (conform procurii prețul trebuia plătit în dolari), am pregătit vânzarea ocupându-mă de eliberarea Fiscalului de la DITL și a Adeverinței de la Asociația de Proprietari, am semnat, s-a făcut plata în contul precizat în procură, s-au încasat banii, am semnat declarația notarială de încasare a prețului și am încheiat. Oferta despre care vorbesc e cea de aici.
Legat de această tranzacție, clienta noastră ne-a scris și o recenzie în Maps pe care o redau mai jos tradusă de Google și pentru care îi mulțumim și pe calea aceasta:
Am gasit Sincron Imobiliare pe Google si am fost atras de numarul de recenzii de 5 stele si de marturiile clientilor. Au avut dreptate! Domnul Adrian Nata a fost extrem de profesionist si competent inca de la primul email si pe tot parcursul procesului. Sunt foarte impresionat de etica sa profesională, munca grea și cunoștințele vaste. Nu îl pot recomanda suficient de mult pe el și agenția! Mă așteptam să vând un apartament în România în timp ce locuiesc în străinătate să fie stresant și complicat. Nu a fost și voi fi pentru totdeauna recunoscător. Mulțumesc!