Cum negociem prețul
0În momentul în care ne angajați veți ști ce așteptări să aveți în urma evaluării pe care o facem.
Evaluarea aceasta nu ne limitează însă la a încerca să obținem prețul minim acceptat – lucrul acesta, anume să vindem la cel mai bun preț, e o obligație contractuală a reprezentării (ceea ce intermedierea nu face). Lucrând doar în interesul dumneavoastră vom încerca la negociere să obținem cât mai mult (avem un exemplu de zilele trecute aici când am scos la vânzare la 85.000 și am vândut la 85.500).
Negocierea începe încă de la primul contact chiar dacă nu în mod evident. Decizia de a cumpăra, dacă nu se face pentru investiție, e de obicei emoțională, iar cumpărătorii neexperimentați sau fără agent își arată ușor bucuria, încântarea că au găsit în sfârșit ce căutau. Într-o astfel de situație, încurajați de contractul pe care îl avem cu dumneavoastră, acționăm în consecință și facem ce ar face orice vânzător – nu mai negociem sau presăm chiar pentru plus când e cazul. Cumpărătorul nu are contract cu noi așa că nu avem nicio obligație față de acesta, cu tot respectul. Interesele noastre fiind contrare se întâmplă uneori ca relația agent – cumpărător să fie la final destul de încordată. Negocierea e o luptă și noi vom încerca să o câștigăm pentru dumneavoastră.