Ne-a vizitat la birou o echipă de la Telejurnalul TVR
0Zilele trecute am fost contactați de o echipă de la știrile TVR pentru a ne solicita în vederea unei întâlniri pentru o discuție despre programul Prima Casă care tocmai a fost relansat.
Cătălin Deacu, un fost client de-ai noștri, jurnalist la Televiziunea Română, a făcut un reportaj despre alocarea fondurilor Prima Casă iar noi l-am ajutat cu câteva răspunsuri și informații despre ce cumpără cei ce accesează acest program. Mini interviul s-a filmat în biroul nostru din Aleea Eprubetei, iar Costi, colegul meu, ne-a făcut fotografia de mai jos ca să putem să ne lăudăm și noi aici și pe Google și pe Facebook și pe unde va mai fi.

Pentru știre aveau nevoie și de câteva imagini dintr-un apartament pe care îl promovăm și se încadrează în program, așa că i l-am deschis pe acesta, aflat într-un bloc nou din Theodor Pallady (complexul Sun Park) pentru care colegul meu chiar astăzi a semnat rezervarea (îl veți găsi pe site-ul nostru la oferte tranzacționate).
Știrea de la Telejurnal o puteți găsi în linkul de aici
Revenind la Prima Casă, condițiile nu au fost schimbate în niciun fel față de anii trecuți, chiar dacă guvernanții anunțau la jumătatea anului 2019 că vor schimba programul și-l vor face mai restrictiv. Astfel că avansul rămâne 5%, nu se plafonează venitul, se va acorda în continuare maxim 95% din evaluarea imobilului, dar nu mai mult de 57.000 Euro pentru blocurile vechi, iar perioada maximă de îndatorare rămâne 30 de ani.
Fondurile totale alocate pentru anul acesta sunt de 1.98 miliarde Lei. Dacă socotim că media unui împrumut e de 200.000 lei, iar statul garantează jumătate din această sumă, jumătatea cealaltă fiind riscul băncii, atunci cu fondurile alocate pentru 2020 se pot încheia 20.000 de tranzacții imobiliare.
Numărul total de tranzacții în toată țara a fost de 540.000 în 2019, iar Prima Casă se adresează unui procent de aproximativ 60% din ele, celalte fiind tranzacții cu terenuri extravilane sau fără construcții. Plafonul alocat pentru anul acesta ar fi acoperit 6% din numărul de tranzacții de anul trecut. Ținând cont de faptul că anul trecut s-a înregistrat cel mai mic număr de tranzacții din ultimii 10 ani (mai mic chiar și decât în 2009 când eram în miezul crizei economice), cred că piața avea nevoie mare de Prima Casă. Sperăm doar ca aceste fonduri vor fi suplimentate dacă va fi necesar, altfel nu cred că vor avea un impact semnificativ în piață, iar numărul de tranzacții nu va crește nici în 2020 (numărul lor tot scade din 2015, când s-a atins vârful de 900.000 de tranzacții încheiate în 2015).